Efectul subaprecierii asupra personalității în formare

A subestima pe cineva presupune să-i atribui cuiva mult mai puține valori decât le deține cu adevărat. Evaluarea trăsăturilor, calităților, aptitudinilor și abilităților la nivel obiectiv este un exercițiu destul de complicat pentru orice persoană, indiferent de vârstă, studii sau etnie. Rezultatul de cele mai dese ori este influențat de nivelul de apreciere a persoanei în raport cu ceilalți.

Dacă, în realizarea procesului de educație nu reușim să punem bazele formării imaginii de sine obiective și a unui nivel de apreciere echilibrat, bazat pe criterii și valori sănătoase, atunci ne confruntăm mai târziu cu anxietatea la copii și cu prețuirea de sine scăzută.

Subaprecierea propriei valori este un proces lent și de durată și nu apare niciodată doar de la o singură notă negativă sau o nereușită.  Este ceia ce se adună cu timpul în creierașul și imaginația copilului. Este o stare distructivă care apare pe fon psiho-emoțional, în cazurile în care nu se satisfac nevoile psihologice de bază ale copilului, atunci se creează terenul cel mai favorabil pentru o autoapreciere diminuată.

Apare din încercările nereușite de a face ceva, din lipsa de susținere și încurajare, din idea că nu este acceptat sau iubit. Acestea pot fi doar niște gânduri pe care le dezvoltă copilul în diverse situații, realitatea fiind alta, dar el (copilul) nu o cunoaște, fiindcă nimeni nu-i zice cât de mult el valorează pentru cei din jur...

Spune-i copilului cât mai des: „ Ești cel mai bun ”, „ Ești curajos și voinic”, „ Ești destul de priceput ”, „ Te iubesc ”, „ Fii sigur că vei reuși ” etc...

Absența încurajărilor suficiente și a valorificării copilului, formează temei pentru dezvoltarea lipsei de încredere în forțele proprii și subestimare. Teama de a adresa întrebări, de a oferi răspunsuri, ignorarea contactului vizual, sânt câteva semne care ne vorbesc despre lipsa de încredere a copilului și acestea trebuie să pună în gardă orice părinte sau educator.

Într-un studiu mai vechi, realizat pe un număr mai mare de orfani de vârste diverse, care au fost separați în două grupe și le-au fost oferite tipuri diferite de terapie și îngrijire. Fiecare grup conținea atât copii sănătoși, cât și copii cu dificultăți de vorbire. Persoanele din primul grup au primit numai încurajări și suport moral,  pe când persoanele din al doilea grup au fost subapreciate. Peste o perioadă au fost constatate următoarele concluzii. În grupul de persoane subapreciate nu au fost depistate absolut schimbări spre bine, cei cu dificultăți de vorbire și-au păstrat problemele, ba chiar și ceilalți fără, au dezvoltat afecțiuni pe care nu le aveau înainte. Dar persoanele din grupul în care li se oferea zilnic încurajări și suport emoțional au avansat foarte mult.

Este regretabil să constatăm, dar de cele mai dese ori atât în familii cât și în instituțiile de învățământ, întâlnim situații, când procesul de educație se realizează în baza comparației. Acest lucru fiind considerat ca „stimul” sau       „imbold” de a obține performanțe mai bune. Comparația nu este nici metodă de educație și nici stimul de dezvoltare a abilităților și performanțelor, este mai mult un stimul de subapreciere. Ideal ar fi, copiii să crească cu gândul și scopul de dezvoltare a propriului potențial și interese. Să fie valorificați, apreciați, susținuți și încurajați în toate începuturile sale, mai ales de persoanele din familie.

Fii alături și oferă-i îmbrățișări și încurajări copilului de câte ori simte nevoia, este mult mai ușor de pus bazele unei temelii trainice a încrederii în forțele proprii decât să adaugi mai târziu câte o cărămidă la temelia care se ruinează.


Lasă un comentariu

Dauna comparării copiilor

Dacă îți pasă de copilul tău, atunci încetează să-l mai compari!

1500.00 MDL

Autor

Valentina Mărcăuțan

„Dacă zilele frumoase nu vin spre tine, mergi tu spre ele...”

Magistru &ic...

Categories